Președintele Klaus Iohannis a vizitat astăzi fabrica Ford Craiova. Ford a reluat programul de lucru în trei schimburi și anunță o investiție suplimentară de 30 de milioane de dolari

  • Excelența sa, Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat astăzi fabrica Ford de la Craiova, fiind însoțit de către conducerea companiei
  • Începând din data de 20 iulie, angajații Fabricii de Producție Vehicule Ford de la Craiova au reluat programul de lucru în trei schimburi
  • Ford anunță demararea unei investiții suplimentare, de 30 de milioane de dolari, într-o nouă linie de presaj
  • Fabrica de la Craiova va începe în acest an și producția de serie a modelului Ford Puma ST, primul vehicul al diviziei Ford Performance produs vreodată în România

Craiova, România, 22 iulie - Ford România anunță astăzi că, începând din data de 20 iulie, angajații Fabricii de Producție Vehicule din Craiova au revenit la programul de lucru în trei schimburi, astfel încât volumul de producție este acum la aproape același nivel cu cel înregistrat înainte de începutul pandemiei.

Tot astăzi, Ford anunță că a demarat o investiție suplimentară de 30 de milioane de dolari, pentru instalarea uneia dintre cele mai moderne linii de presaj. Aceasta are o suprafață de 1900 mp (aproape cât dimensiunea a două bazine olimpice) și va permite uzinei Ford Craiova să producă la nivel local o gamă mai largă de componente, care, în acest moment, sunt aduse de la alte fabrici Ford din Europa.

„Deși situația continuă să fie volatilă, revenirea la trei schimburi de lucru este un semn că piețele europene au început să se redreseze. Este important ca oamenii să continue să se comporte responsabil și să respecte toate măsurile de securitate și sănătate impuse de către guvernele naționale și de către companii. Acesta este un factor important pentru menținerea activității noastre și a industriei auto în această perioadă dificilă”, a declarat Ian Pearson, președintele Ford România.

„Din 2008, de când a achiziționat fabrica de la Craiova, Ford a respectat angajamentul pe care și l-a asumat față de România și în special față de Craiova. Cred că investițiile constante pe care le-am făcut în ultimii 12 ani, inclusiv cea de 30 de milioane de dolari anunțată astăzi, reprezintă o dovadă a acestui lucru”, a adăugat Ian.

Conducerea Ford Craiova a avut plăcerea de a primi astăzi vizita Excelenței Sale, Președintele României, Klaus Iohannis. Aceasta este cea de-a doua vizită a domniei sale la fabrica Ford Craiova și prima de la începutul pandemiei.

Mai târziu în acest an, Ford Craiova va începe și producția de serie a noului Ford Puma ST, cel mai performant și tehnologizat vehicul construit vreodată în România și primul SUV care se alătura familiei Ford Performance în Europa.

Producția modelului Puma a început în octombrie anul trecut la fabrica Ford din Craiova, fiind primul model hibrid construit în România. Acesta este comercializat în Europa, precum și în Australia și Noua Zeelandă, astfel că Ford Craiova exportă vehicule în acest moment în peste 50 de țări la nivel global.

Ford și-a luat angajamentul de a electrifica gama sa de vehicule destinate pieței europene, Puma fiind unul dintre cele 14 modele pentru care Ford și-a propus să ofere variante de propulsii electrificate. Printre aceste modele se numără și SUV-ul electric Mustang Mach-E - care va fi disponibil în Europa până la sfârșitul anului 2020.

Cu o investiție de peste 1,5 miliarde de euro în uzina sa de ultimă generație de la Craiova, Ford România are în prezent aproximativ 6000 de angajați, atât la Fabrica de Producție Vehicule, cât și la Fabrica de Producție Motoare, care lucrează în acest moment în două și trei schimburi. Aproape jumătate dintre ei s-au alăturat companiei în ultimii trei ani, pentru a sprijini producția SUV-urilor EcoSport și Puma.

Încă de la începutul pandemiei de Coronavirus, Ford Motor Company Fund, latura filantropică a companiei, împreună cu partenerii săi din România, au implementat diferite acțiuni de sprijinire a comunităților. Aceste acțiuni includ: o campanie umanitară ce a presupus cumpărarea și livrarea de pachete cu alimente pentru peste 400 de bătrâni din trei regiuni din România, achiziționarea unui echipament de testare COVID-19 pentru Spitalul Județean Craiova, precum ;i cursuri online de educație rutieră pentru peste 800 de elevi din 20 de licee din Craiova.

Pe perioada stării de urgență generate de pandemia de COVID-19, Ford Craiova a produs peste 50.000 de viziere, donând jumătate dintre acestea către peste 40 de instituții locale din Craiova și din județul Dolj.

Totodată, compania a anunțat recent cinci noi programe de antreprenoriat social care vor fi susținute financiar de către Ford Motor Company Fund. Proiectele sunt dezvoltate în cadrul Centrului de Resurse și Angajament al Ford din Craiova (CRAF), inaugurat în octombrie 2018. Centrul permite studenților și absolvenților Universității din Craiova să proiecteze și să lanseze proiecte sociale inovatoare și sustenabile, ce au scopul de a contribui la progresul economic din comunitățile lor.

# # #